Eu și mâine-aș vrea să mor, măi,
Să mă-ngroape la izvor, măi
La izvorul de sub punte
Să mă plângă bradu-n munte
C-am fost om cu gânduri multe.
Eu și mâine-aș vrea să mor, măi,
Dar nu mă lasă un dor, măi,
C-am un dor ce nu mă lasă
Am un dor ce mă apasă
Dorul de-ai mei de-acasă.
Cucule, de-ai ști ce-i dorul
Nu ți-ai lăsa cuibușorul
N-ai umbla-n locuri străine
Ți-ai lua puiul cu tine
Dar tu n-ai suflet ca mine
Tu l-ai lăsat printre străini, măi,
Ca și floarea printre spini,
Ca desculț prin mărăcini
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința de a muri, dar și dorul puternic de casă și de cei dragi. Natura este personificată, iar comparațiile subliniază suferința și singurătatea.