Pajuri supersonice cu mii de inimi şi aripi
cară munţii-n gheare, la stăvilarele umbrei,
poartă-mi deschid, spre Samoş,
printre coloanele unui infinit păduros, de uraniu,
de-a lungul oului păsării cu strigăt înalt, răscolitor,
deasupra cerbilor, unde constelaţia sevelor
urcă-n brazi cu pâine şi lapte;
de la pupitre de comandă,
sondorii, minerii, geologii, medicii abisului
iau pulsul şi temperatura planetelor;
gările curcubeielor
salută entuziaste, pe geamanduri, viitorul torid;
poeţii poartă colivii cu granguri de crom –
trimit stoluri, jerbe de fluiere,
înaintea catargului ce duce-n galaxii de narcise
cocoriţa din craniul piramidei;
galactopitecantropii
fac respiraţie artificială la nouă argele,
împlântându-şi arterele-n câmpuri magnetice,
dirijează aştrii sterpi
în orbitele stelelor gravide.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune futuristă și mistică a universului, unde elemente naturale și tehnologice se îmbină. Este un peisaj cosmic populat de creaturi mitice și exploratori ai adâncurilor, care împreună dirijează soarta planetelor și a stelelor.