Partizanilor anticomuniști din munți.
Stau zi și noapte-nfipt pe-această creastă,
Țâșnit ca din adânc, la o chemare;
Mi-e răzmeriță inima sub coastă
Și vulturi, ochii crunți rotiți în zare.
Ca să înfrunt uzbecii și calmucii
Ce azi din trupul țării se înfruptă,
M-am înfrățit cu doina și haiducii,
Mânat de-o sete aprigă de luptă.
De sus, de pe Negoiuri și Parânge,
Mi-mbrățișez și țara și strămoșii.
Vuiesc în mine volburi mari de sânge
Și plumbi descarc în fruntea fiarei roșii.
Sunt vifor și nimic nu mă-nspăimântă:
Nici moartea și nici iadul cel sinistru.
Aștept o zi de răzbunare sfântă,
Să-mi oglindesc privirile în Nistru.
Cu arma-n mâini să pustiesc blesteme
Și hoardele flămânde și nebune.
Să crească iar voievodale steme
Pe creştetul hotarelor străbune.
Mi-e inima luceafăr sus, pe creste
Și-nfrunt hidosul stepelor balaur.
Visez o țară nouă ca-n poveste
Și mândră ca un măr domnesc de aur.
Sensul versurilor
Piesa exprimă hotărârea unui partizan anticomunist de a lupta pentru eliberarea țării. El este mânat de un patriotism profund și de dorința de a restabili valorile tradiționale, fiind dispus să se sacrifice pentru idealurile sale.