Frunzuliță, foi și-o fragă,
Dragă-mi ești pădure, dragă,
C-așa ai fost tu lăsată
Să fii mereu căutată:
Fetele vin la nuiele
Și băieții după ele.
Luarăm poteca la vale
Coborârăm mai pe poale,
Mai pe poale de pădure
Unde se coc fragi și mure,
Unde bate soarele
Și-nverzesc poienile.
Pădurice, pădurea,
Pădure, pe poala ta
Găsii păsări cântătoare
Și urme de căprioare
Vin s-adape la izvor
La trezitul stelelor.
Pădurice, tu pădure,
Dă-mi aromele cu mure,
Dă-mi din liniștile tale
Să cobor cu neica-n vale,
Dă-mi, pădure, liniștea
Că mă-ntâlnii cu neica.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o legătură profundă cu natura, în special cu pădurea, văzută ca un loc idilic al întâlnirilor romantice și al liniștii sufletești. Pădurea este personificată și rugată să ofere arome și liniște pentru o întâlnire cu persoana iubită.