Zic pădurile pe frunze:
Câte-ncearcă omu-n lume,
Cântece se-aud pe buze,
Doina strămoșească spune
De-un Mihai Vodă Viteaz,
Braț puternic, gândul treaz,
Ce-a sădit dorul dreptății
Pe Câmpia Libertății.
Zic pădurile ce știu
Și nu cântă a pustiu
Pe-un picior de dulce plai
De viteazul Domn Mihai:
Fost-a Vodă om stăpân,
Om viteaz și om român
Ce-a unit dureri și vise
Cu nădejdile lui scrise.
Cântă lacrima vărsată
De durerea de-altădată,
Luncile și horile,
Visele și doinele,
Cântă românescul plai
Cânt străbun despre Mihai,
Vitezul vitejilor
Și fala românilor.
Dăinuie și azi prin cântec
Chipul marelui Mihai,
El, legendă și istorii
Peste românescul plai,
Vodă brav, Vodă viteaz,
Braț puternic, gândul treaz,
Ce-a unit țara dreptății
Pe Câmpia Libertății.
Sensul versurilor
Piesa celebrează figura lui Mihai Viteazu, eroul național român, amintind de curajul și rolul său în istoria țării. Cântecul evocă sentimente de patriotism și mândrie națională, subliniind importanța memoriei colective.