Măi neicuță, ce-mi aveai
Aseară de fluierai?
Măi neicuță, n-aveai
Aseară de fluierai?
Mai bine-ai merge cu mine
C-am un locșor pentru tine
În pădure la Tătaru
Unde-mi intră dăbuleanul.
Și-a căciula și lăibarul
Și nu mai iese cu anul,
Și-a căciula și lăibarul
Ăsta-mi este dăbuleanul,
Hai, neicuță, vin’ cu mine
Să stai doar două, trei zile,
Să nu știe nimenea,
Numai noi și pădurea.
Îmi leg batista la brâu
Să punem murgului frâu,
Îl priponim de tufan,
Iar noi stăm pe maghiran,
Maghiranul este-n floare,
Se ridică pe răcoare,
Maghiranul, dulce floare,
Se culege pe răcoare.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o invitație într-un loc ascuns din pădure, departe de ochii lumii, sugerând o întâlnire romantică secretă. Versurile evocă un sentiment de intimitate și mister, folosind imagini ale naturii pentru a crea o atmosferă idilică.