Prolog.
Închin gândirea mea și versul
Tuturor celor ce iubesc
Și suferă, în Universul
Astral, uman, dumnezeiesc.
Vegheat de Spiritul Suprem
Ce dirijează-al lumii trafic
Parcurg cu-acest modul-poem
Traseul cosmobiografic.
Pe Globul Electromagnetic
Sunt cetățean în Sacrul Stat
Universal, înființat
De Tatăl Nostru Cibernetic.
Pe scena plină de lumină
În Teatrul din COSMOPOLIS,
Între Infern și Paradis
Se reprezintă ”cum stă scris”
TRAGICOMEDIA DIVINĂ.
………………………
Parcurg un slalom cerebral
Printre principii generale
Precum un surfer pe un val
Din apele primordiale.
La infinită depărtare
De fenomen și de esență,
Atuncea doar Gândirea pare
Adevărata existență.
Natură supranaturală –
Doar Gândul galopând semeț
Asemeni unui călăreț
Într-o Nevadă Spațială.
……………………..
Abandonez o vreme Terra
Cu zgomotoasele-i cetăți
Și mă înalț în stratosfera
Înaltelor Singurătăți.
De-aici din Cap.. Canaveral,
Ca o nălucă printre stele
Pornește la un dat semnal
Racheta gândurilor mele.
Trecând de ultimele creste
Văd Universul ca pe-un spot,
Apoi mi-arunc privirea peste
Nimicul cel de peste Tot.
Și urc din Cosmicul Atlantic
În Adevărul cel mai pur
Subcapilarul subcuantic
Din Sfera Spiritului Pur.
Independent de Conștiință
Peste real și ireal
Din Neființă-n Neființă
Se-ntinde spațiul virtual.
În Infinit – pereții goi!
Nu vezi nici metri, nici minute
După măsurile știute
În jurul nostru și în noi.
Între ”a fi” și ”nu era”,
De la Nimic până la-Întreg
Nici înțeleg, nici nu-înțeleg
Cum poate exista ceva.
Privind nimicnicia goală
Un gând nebun mă bântuie
Să cred că Universul e
Doar o părere personală!
…………………………
Spiritul Creator e Sfântul
Cel ce Ideea a gândit
Și după el a fost Cuvântul
Din gura care l-a rostit.
Cuvântul-i măduva esenței
Spiritualei Emanații,
Scheletul Protoexistenței
Cu prototimp și protospații.
Transcendentale flutuații
Fac ele între ele schimb,
Se smulge timpul din netimp
Și spații cresc din antispații.
Înaintez spre Absolut,
Spre libertăți neinterzise,
Spre cercuri care-au fost înscrise
Din ne-începutul început.
O infinime de zerouri
Și-un infinit de zecimale
În Haosul fără hublouri
Și fără puncte cardinale.
Pentru ”cerescul nostru tată”
Gândirea n-a fost în zadar,
Căci Universul este doar
Gândirea lui, concretizată.
Un opus cronospațial,
Desfășurare magistrală,
Creația universală
A Gândului Transcendental.
Proteic, într-o clipă, mitul
Se travestește în real –
Nimicul și cu Infinitul
E invers proporțional.
Și pentru cel care gândește,
Chiar Universul e defunct
Căci Universu-i doar un punct
Pe care Timpu-l prelungește.
Un Adevăr năprasnic,
Perfect rațional –
Realul e fantastic,
Fantasticul – Real!
Sensul versurilor
Piesa explorează natura existenței, a realității și a universului prin prisma gândirii și a spiritului. Sugerează că realitatea ar putea fi o construcție a gândirii și că spiritul transcende limitele fizice.