Mi-ai ars coliba de cioban,
Și turmele mi le-ai răpit,
Strămoșii mi i-ai necinstit,
Iubita, tu mi-ai pângărit,
O, Timur Khan!.
De-un neam acum cu lupul sur,
Trăiesc ca lupul pe pământ..
Azvârl din arcul meu răsfrânt,
Urlând, săgeata mea în vânt,
O, Khan Timur!.
De trece-n zare vreun chervan,
Îl jafuiesc după-al meu plac.
Ce-mi pasă dacă-n iarbă zac
Atâția morți pentr-un cazac,
O, Timur Khan!.
Va răsări și ziua, jur,
În fața mea când tu vei sta,
Când ghioaga mea și ghioaga ta
Cu dor de sânge vor lupta,
O, Khan Timur!.
Dar, ne-nfrânatul meu cârlan
Goni-va negru-ți armăsar,
Obrazul tău va fi de var,
Și pieptu-ți roșu ca un jar,
O, Timur Khan!.
Și stepa toată împrejur
La strigătu-mi va tresări..
Cu dânsa, slobod, m-oi iubi,
Uitând de oasele-ți pustii,
O, Timur Khan!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de răzbunare a unui cioban față de Timur Khan, care i-a distrus viața și i-a adus suferință. El jură să se răzbune și să-l înfrunte pe Khan într-o luptă finală.
