Amurgul pe cetate biruitor își lasă
Să lunece alene o nevăzută plasă.
În mreaja ei de umbră, cu fire de argint
El prinde vânătorii visărilor ce mint.
Dar peste noi pescarul, de vrea să fie darnic,
Năvodul amintirii va arunca zadarnic.
Trecutul, viitorul, la fel s-au depărtat
În clipa fără margini în care mi te-ai dat.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre captivitatea în amintiri și despre cum trecutul și viitorul devin irelevante în momentul unei dăruiri totale într-o relație. Metafora plasei sugerează o rețea fină care ne prinde în melancolie și nostalgie.