Mi-am urzit din sunet și culoare,
Din cuvinte dure, zi de zi,
Turnul versului înalt în care
Îmi adorm durerea de-a trăi.
Zi de zi și lună după lună,
Izvorăsc din mine ca din mari
Insule de gânduri, ce adună
Cânturi fremătând peste uitări.
Ani de ani și clipă după clipă,
Vierme de mătase m-am făcut,
Fluturul simțindu-l, ce-n aripa
O să-mi schimbe brațele de lut.
Dar cum stau cu lampa după mine
Și cum scriu: un singur țipat greu
Din odaia de bolnavă vine –
Și ce mic, ce gol e visul meu
Sensul versurilor
Piesa explorează procesul creației poetice ca o modalitate de a transforma durerea și efemeritatea vieții în ceva frumos și durabil. Poetul se vede pe sine ca un creator care își construiește un refugiu prin versuri, dar este conștient de fragilitatea visului său în fața realității.