Încă nu m-am desprins de o idee fixă,
încă mai port pe ochi un bandaj de ziare,
încă adorm cu manuscrisul sub cap
și visez poezia care să mă omoare.
Secrete nu am, Domnule Ministru,
Patria-mi este singura adresă –
chiar dacă port în cap întreagă harta lumii
pe care o cunosc din cărți, nu ca o stewardesă.
de-un timp sunt obosit, vederea-mi scade
și s-ar putea ca într-o noapte șuie
pe sfânta masă a melancoliei
să mi se bată mâinile în cuie.
de-aceea vreau să vin la Dumneavoastră
– cât nu e prea târziu – și să Vă rog:
dar pensia lui Milton să mi-o dați,
să mă retrag la țară-ntr-un bârlog.
iar dacă nu mă Veți chema curând,
nu-i nici o supărare – rămâne ca în tren –
fără prea multe vorbe, știu să fac
din gaură de șarpe o poartă spre Eden.
mai știu să dau copiilor o buche,
să fiu grăjdar, să cânt, ba chiar să tac
– la o adică, nu aștept răspuns –
ne vom vedea, oricum, în următorul veac.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința unui poet obosit de a se retrage din viața publică și de a se dedica poeziei într-un mod mai liniștit. El cere o pensie simbolică pentru a se putea retrage la țară, dar acceptă și posibilitatea de a nu primi ajutor, găsind resurse în sine pentru a continua.