Poeții când există e-o minune,
Poeții nu se nasc, ei sunt născuți,
Poeții nici nu dorm, numai visează,
Poeții niciodată nu-s prea mulți.
Poeții n-au religii și nici zei,
Poeții nu așteaptă pe la uși,
Poeții libertatea nu o sapă
Și-s cei mai îngeri dintre nesupuși.
Poeții n-au familii, au iubite,
Poeții bunăoară sunt cu toții
Cei care lasă lumea pentru alții,
Poeții curg mereu de-a lungul nopții.
Poeții au un fel de n-ar mai fi,
Poeții niciodată nimic nu înconjoară,
E o rușine să învingi poeții
Și sacrilegiu e să-i naști a doua oară.
Poeții nici nu știu ce-nseamnă
A fi nemuritor sau muritor
– Cât o cămașă viața lor durează –
Poeții au un paradis al lor.
Sensul versurilor
Piesa celebrează poeții ca entități speciale, care trăiesc într-o lume a lor, dedicată visării și exprimării libere. Ei sunt văzuți ca fiind altruiști, dedicați altora și trăind o viață efemeră, dar intensă.