Țigarea – eterna hrană a așteptării,
mărunta lumină la care se încălzește singurătatea,
arderea abia văzută a cablului vieții mele
până la dinamita pe care moartea mi-o puse
într-un loc secret.
Țigarea – indiciul drumului meu în noapte,
prietenul desăvârșit, otrava mea,
cântecul mut,
speranța și durerea speranței deșarte.
Semnul că mă apropiu,
semnul că mă îndepărtez,
semnul răbdării de a privi cum crește o floare,
semnul de a pleca neînțeles.
Țigarea-mi luminează gura care plânge
și ochiul tremurând întredeschis,
ca o țigară ard și eu pe buza lumii,
apoi voi sta un timp la margine de drum,
un capăt de țigară peste care a nins.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și efemeritate, folosind țigara ca metaforă pentru viață și moarte. Naratorul reflectă asupra propriei existențe, comparând-o cu arderea unei țigări și acceptând inevitabilitatea sfârșitului.