Numărând ceasurile.
…….. ……….
…….. ………..
Douăsprezece! Adio, o, an! și ai trecut!
Tu nu mai vii, întocmai ca umbra ce eu plâng!
Adio! Întru tine nădejdea m-a vândut.
Pomeniri scumpe multe eu întru tine strâng.
Am plâns, am aflat pace, m-am bucurat, gemut,
Ură, dragoste-n tine, prieteșug, dușmani..
Ah! îngerul meu în tine ca tine l-am pierdut!
Tu mi-ai adus atâtea ce nu mi-au adus ani.
Acuma treci! adio! și-asupră-mi tu ai tras
Povara ce mă-mpinge unde și tu te duci.
O! p-a mea frunte câte cugete rânduri trec!!!.
Faptele mele-n tine ca semne au rămas,
Tu le păstrezi, și-n sânu-ți ele nu sunt năluci.
Fi-vor bune mai multe, sau relele întrec?!
Sensul versurilor
Piesa este o meditație melancolică asupra anului 1832, marcat de pierderi și amintiri intense. Vorbitorul își ia rămas bun de la anul care a trecut, reflectând asupra experiențelor trăite și incertitudinilor viitoare.