Încă mă tem să te leg cu ața răsuflării mele,
să te-nfășor cu drapelele albastre ale visului,
la porțile de ceață ale castelului meu întunecat
să ard făclii, ca să mă găsești..
Încă mă tem să te desprind din zilele sclipind,
din a timpului pantă aurie de curgeri solare,
când peste fața înspăimântătoare a lunii
spumegă argintie inima mea.
Uită-te în sus și nu mă privi!
Drapelele coboară, făcliile s-au stins,
iar luna își urmează drumul.
E vremea să vii să mă ții, sfântă nebunie!
Sensul versurilor
Piesa exprimă teama de a se deschide complet în fața cuiva drag, vulnerabilitatea resimțită și dorința de a fi acceptat și iubit în ciuda imperfecțiunilor. Este o chemare la intimitate și acceptare necondiționată.