A stat ninsoarea, a stat viscolul, a stat tot,
Nimic nu mai pică acum nici din cer,
Nici de pe-acest pământ, oricât ai aștepta
La fereastra albită de ger.
Îndepărtează-te, nu mai spera, nu
Mai sta cu nasul lipit de acel geam,
S-a dus și ea, s-a dus și tinerețea, s-au dus
Și iernile înfrigurate în care treceam.
Alunecând încet dintr-o vârstă în alta,
Dintr-o viață în alta, dintr-un iad
Mai înfricoșător ca însuși iadul
Acolo unde sufletele cad.
Așa ca de la sine, fără să le mai pese,
Cum cad ninsorile peste o cruce,
Cum cade ochiul unui muribund
Pe ultimul lucru care se duce.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de pierdere și de sfârșit, folosind imagini ale iernii și ale morții. Vorbește despre trecerea timpului și despre acceptarea inevitabilului, cu un ton melancolic și resemnat. Totul se duce, la fel ca ninsoarea.