Crenguță cu flori mărunte,
Oltule, când vii din munte
Să oprești la Drăgănești
Cu neicuța să vorbești.
Spune-i să nu zăbăvească,
Să vie să mă-ntâlnească
La teiul de-acum un an
Cu neica unde vorbeam.
Jos la cumpăna fântânii
Am vorbit cu raza lunii
Și mi-a spus că zăbăvești
În luncă la Stoicănești.
În poienița cu flori
Stropită cu rouă-n zori
Culegi flori de iasomie,
Neică, să mi le-aduci mie.
Adu-mi, neică, și cicoare
Să le pun la cingătoare
Că sunt fată de pe Olt
Cu obrajii de măr copt.
Mă iubesc flăcăi și fete
Cu mijlocul strâns în bete,
Le cânt dragostea și dorul,
Lunca, satul și izvorul.
Sensul versurilor
O tânără își așteaptă iubitul să se întoarcă, amintindu-și de locurile unde se întâlneau și rugându-l să-i aducă flori. Versurile exprimă dorul și dragostea ei pentru el și pentru locurile natale.