Sub stejar, la o parte de drum,
Sub aprinsul cer a adormit
În mantaua zdrelită de fum
Cerșetorul îmbătrânit.
Nu mai poate de-atâta pământ
Și-odihnește sub ramuri culcat..
Soare-i arde piciorul lui frânt,
Pieptul grav și tot chipul crispat.
Chinul lui poți în ochi să-i citești,
Fără casă-i, se vede oricând,
Cum apare, destin prins în clești,
Pe la geamuri cu lacrimi bătând..
Precum el nu-i vedea-n capitală,
De viață-i sleit ca de jind,
După geam de temniță fatală
Poți vedea un alt chip suferind.
Într-un veac ca al său, nu puține,
Pentru muncă puteri a pierdut.
Ar fi fost într-o groapă mai bine, –
Nu-i ajunse tărie prea mult.
El prin sate durerea-și străbate,
Plânsul lui încolțește-ntre dinți,
Moartea nici nu-i atât de departe,
Mai suportă ceva suferinți.
Adormi.. iar apoi cu-ndurare,
Doamne Sfinte, cerșind zi de zi.
Trist să vezi câtă-n Rusia Mare
Suferință și boală o fi?!.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața grea a unui cerșetor, plină de suferință și lipsuri. Versurile exprimă compasiune față de condiția sa și reflectă asupra inegalităților sociale și a destinului crud.