Umbrei mele i-e frică
De umbrele arborilor
Mai mult decât
Mi-e frică mie de arbori
Arborii nu îndrăznesc
Să m-atace,
Dar în spatele meu
S-aude mereu
O-ncăierare sălbatecă
De umbre. Umbrei mele i-e frică
De umbrele păsărilor
Mai mult decât
Mi-e frică mie de păsări
Păsările trec pe deasupra mea
Și nu mă ating. Dar umbra mea se chircește,
Se rostogolește rănită
De ciocul lunecat al unei umbre.
Umbră mea este lipsită de-apărare.
Ea nu are rădăcini
Ca umbrele arborilor
Și nu știe
Ca umbrele păsărilor să zboare.
Ea a fost adusă pe pământ
Să mă urmeze
Cu întuneric sângerând,
Să se prefacă în noapte în cele din urmă
Și eu să nu știu de când
Înaintez fără umbră,
Cântând.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema fricii și a vulnerabilității prin prisma umbrei personale. Umbra, ca o reprezentare a părții întunecate a sinelui, este mai sensibilă și mai expusă pericolelor decât persoana însăși. În final, eul liric acceptă dispariția umbrei și continuă să cânte, sugerând o formă de eliberare sau acceptare.