Kolcsey Ferenc – Imn

Din furtunoasele secole ale
poporului maghiar.
Doamne, adu-i la maghiar
belșug și voie bună,
Întinde-i brațul tău chiar,
Cu dușman când se luptă;
Chinuit de ursită rea,
Dă-i bucurie cu anul,
Și-a ispășit acest neam
Trecutul și viitorul!.
Străbunii i-ai purtat
Pe piscul sfânt-n Carpați,
Prin tine, țară a căpătat
Bendegúz¹, prin urmași.
Și-ncotro zguduie
Tisa, Dunărea grăbită,
Cu Árpád, o dinastie
A fost întărită.
La Kunság, în câmpiile,
Spice coapte ai fluturat,
În Tokaj, prin viile
Nectar ne-ai picurat.
Ne-ai proptit drapelul
Pe șanțuri otomane,
Jugul lui Mátyás a gemut
A Vienei, mândră cetate.
Vai, păcatele noastre
Ți-a aprins mânia,
Ne-ai lovit cu fulgere
Din norul fulminant:
Cu săgeți mongole² doar,
Vâjâind în zare,
Apoi cu jug otoman
Ne-am trezit-n spinare.
De câte ori răsunase
Horda lui Ozman³, sălbatică,
Peste oaselor mormane
De cântec de biruință!
Ce des s-a năpustit fătul
Asupra ta, țară bună,
Și vlăstarului nesătul
I-ai devenit urnă.
În bârlog s-a ascuns, fugărit,
Și-acolo l-a ajuns sabia,
S-a uitat în jur și n-a găsit
Țara în patria.
Urcă-n vârf, coboară-n vale,
Cu mâhnire și aporie,
Mult sânge la picioare,
Și deasupra văpaie.
Fort a fost, acum e ruină;
Chef și bucurie se-nălțau:
Horcăitul morții, jenă,
Ce în loc se aud.
Ah, libertate, nu răsare
Din sângele morților,
Curg lacrimi de robii aspre,
Din ochii orfanilor!.
Îndură-te, Doamne, de maghiar,
Zbuciumat de primejdii,
Întinde-i brațul tău chiar,
Pe oceanul durerii.
Chinuit de ursită rea,
Dă-i bucurie cu anul,
Și-a ispășit acest neam
Trecutul și viitorul!.