Lăsând senzația că versurile în sine
N-au nici un fel de relevanță,
Ca timpul în sine este inutil
Răscolește gândurile pentru a le desira
apoi în scame de vis și iluzie
Dincolo de tăcere sunt amintirile.
Dincolo de iluzii, rămân doar
Cioburile unor vise..
Terminate prematur.
Destinul, care, dintr-o conjunctură empatie
Se aflase între timp într-o hibernare profundă,
S-a găsit să intervina,
Chirettându-mi visele cu o mână nesigură
Doar o iluzie reflectată într-un ciob de suflet..
Doar un surâs fugar înțepenit într-o mare..
De zâmbete inutile..
Doar un ciot de aripă frânt într-un zbor oarecare..
Doar un ecou desprins prematur dintr-o ploaie tăcută
Doar o noapte inundată cu atingeri reci.
Poate că timpul o să umple golurile..
lăsate în urma ta..
poate că nu.
Continuu să mă gândesc la tine
Și nu înțeleg cum ai reușit să cartografiezi
până și cele mai ascunse colțuri ale sufletului meu,
Marcând cu o mână,
poate mult prea sigură fiecare dintre punctele sensibile ale zidului..
Aparent inexpugnabil..
Care-mi înconjoară fortăreața de cioburi și tăcere.
Să fii oare tu?
Zâmbesc din nou..
La naiba..
Cred că am început să-mi cumpăr propriile iluzii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de deziluzie și melancolie, reflectând asupra amintirilor și a viselor pierdute. Vorbitorul se simte vulnerabil și marcat de o prezență trecută, ajungând să se întrebe dacă nu cumva își construiește propriile iluzii.