Kefren – Oglinda Stearpă

Credeai că-i simplu
Să manipulezi timpul?
Află că nu-l poți scurta doar cu diminutivul
Te lasă abandon
În brațele lui Abaddon
Nu te mai ridici nici dacă te angajezi la Tarom…
Ce crezi? Mi-a dispărut orice urmă de altruism
Rămân definiția pură pentru egocentrism
Și-s pentru mulți o amintire nasoală-n ceață
De-asta de dimineață-mi beau cafeaua cu greață
Vezi tu, parcă-s colecționar de stări proaste
360 de nopți din an îmi sunt nefaste
Anii trec și se-adună tot mai multe regrete
Sunt un arhitect nebun, mi-am dat foc la machete
Și-am auzit undeva cum că aș fi sensibil
Nu m-am născut când trebuia… ce pact teribil!
Gust amar, deși-s acrit de decizii proaste
Alternez, se conturează în mine zeci de contraste
Confuzie, mi-ai devorat busola din suflet
Și-mi vine deseori să urlu la toți ca un tunet
Și aș vrea să mă descarc, dar ce să spun și cui?
Rămas singur în regat, sunt regele nimănui
Reflexiv mai tot timpul când trec prin pase proaste
Oglinda asta-mi arată zeci de defecte vaste
Am pierdut multe-n viață, am pierdut și ani
Dar cel mai grav e c-am pierdut persoane, îmi bag pla-n bani
Și am ajuns să-mi caut echilibru noaptea în parcuri
Poet sau nu, aspir la absolut, gata de salturi
Judecat tot mai de-aceeași privire fadă
Reflexia cea mai ciudată
Din această oglindă stearpă…
Tot ce am acumulat de unul singur
Muncă multă, și-acum sunt hotărât să dărâm ziduri
Îmi conturez un univers mistic ca un Totem
Și în centrul lui zace cel mai mare Tolnem
Spune-mi: ce să aleg? Blasfemie sau sacrilegiu?
Calcă-mă pe coadă și ți-ai făcut rost de cortegiu!
Da-i de prisos oricum, să alerg după ceva
C-aici și veșnicia-i efemeră, gata să spun pa-pa…
Caut sensu-n atâtea definiții fără efect
Îmi pun întrebări care nu au niciun răspuns corect
Și de ceva timp îmi pun întrebarea: dacă
Îs nebun, că-mi consider insanitatea sonată…