Lauda ție, frângere, mărunțire, nisip,
În care poți să te-ngropi
Cu gândul la stâncă;
Lauda ție, înțelepciune-a farâmei,
Mare de stropi,
Divizare adâncă;
Lauda ție, putere de-a accepta măcinarea
Și umilința făinei între pâine și grâu,
Între frunte și brâu
Între Eleusis și farsă;
Lauda ție, mirare,
Ca o cheie întoarsă
În lacătul realității
Și-aruncată în mare.
Nimic întreg, bărbați, femei, fragmente
Ale făpturii unice, visate,
Lauda ție, discontinuitate,
Lauda vouă, particule și elemente,
Trepte frânte, urcând
Până la ultimul gând,
Totul în rate
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de deconstrucție și acceptare a fragmentării vieții. Laudă procesul de mărunțire și discontinuitate, sugerând că înțelegerea și creșterea pot veni prin acceptarea imperfecțiunii și a procesului de transformare.