Respir, respir,
Cum stau cu ochii-nchiși,
Simt stelele-ascuțite prin pleoape
Scriindu-mi pe retină semne moi
Ca peștii morți pe luciul unei ape.
Se-ntâmplă ca în vis, respir, respir,
Bolta de sticlă groasă dă să crape
Când sângele luceferilor înghețat
Se umflă-n ea și nu îl mai încape;
Și-atunci lumina scârțâie prelung,
Ca un pietriș sub botul unei șape,
Și pașii tăi îndepărtându-se răsună
Cu dangăt surd de clopote sub ape
Înaintând atât de transparente
Că nu se văd aproape, mai aproape;
Se-ntâmplă ca în vis, respir, respir,
Cleștarul care vine să mă-ngroape.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare onirică, aproape de moarte, unde realitatea se distorsionează. Sentimentul este unul de melancolie și acceptare a unui final inevitabil, sugerat de imaginea cleștarului care îngroapă.
