De când n-am mai mâncat agude,
de când n-am mai jucat baba-oarba,
de când n-am mai stat la perete,
cu ochii deschiși în lutul, în varul, în luna;
de când mă rotesc
în jurul cojii de ou,
albușului, gălbenușului, plodului,
de când ciocnesc,
de când tot sparg învelișuri,
de când tot ies
ca iar să mă-ntorc
– coaja, albul, galbenul, plodul,
spre ultimul miez.
O, miriști,
sentimentul miriștii
neant.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a ciclului vieții, reflectând asupra amintirilor din copilărie și a inevitabilității morții. Metaforele cojii de ou și a miriștilor sugerează un sentiment de fragilitate și efemeritate.