Se lasă seara-ncet, peste-a mea ființă,
Sufletul îmi este plin de suferință.
Privirea ta, ce melancolic mă privea,
Nu știu de ce! Acum mă ocolea.
Ai vorba plină de înțelepciune,
Și glasul tău este ca o minune.
Ai vorba sinceră și prea duioasă,
Te voi iubi mereu, frumoasa mea crăiasă.
Chiar dacă tu, nu mă iubești pe mine,
Eu tot te voi iubi mereu,
doar tu vei fi pentru mine,
O, oază, în deșertul, sufletului meu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de melancolie și suferință cauzate de o iubire neîmpărtășită. Naratorul își exprimă devotamentul etern, chiar și în fața respingerii, văzând persoana iubită ca pe o oază într-un deșert emoțional.