Lună, sprâncenușa ta
Arde cămășuța mea,
Inima mi-o frige,
Dorul nu mi-l stinge,
C-am primit o carte,
Carte de departe
Scrisă cu-avrămeasă
Și cu tristineasă.
Scrisă cu luceferei
Care-s frățiorii tăi,
Cu stele mărunte
Mărunțel cusute,
Cu flori de cicoare,
Lacrimile tale
Întoarse spre mine
De-așteptare pline.
Hai, Lună, să fim surori
Să cătăm până la zori
Prin păduri înalte
Dorurile toate,
Că am auzit
Că tu ai iubit
Soarele feciori
Revărsat prin flori
Și să iei cu tine
Razele senine,
S-alergăm prin rouă
Desculțe-amândouă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un dor profund și o melancolie legată de o iubire pierdută sau imposibilă. Natura este personificată și devine complice în căutarea alinării și a răspunsurilor.