Foaie verde salbă moale,
Cât e Argeșul de mare
Haz ca Săbărelul n-are,
Haz ca Săbărelul n-are,
Lele, lele și iar lele!
Săbărelu-i linișor,
Poartă cu el numai dor,
Săbărel cu apă lină
Cine bea de dor se-alină,
Lele, lele și iar lele!
Săbărelu-i cu dulceață
Vine iarna și nu-ngheață,
Dar când e la Bobotează
Gerul mare mi-l retează,
Lele, lele și iar lele!
Primăvara-i amorțit,
Cucu-i cântă răgușit
Când iarba n-a odrăslit,
Ghiocei n-au răsărit,
Lele, lele și iar lele!
– Cucule, de ce-ai venit
Că ți-e glasul răgușit?
– De-aș ști că mănânc pământ
Eu aici rămân și cânt,
Lele, lele și iar lele!
Cânt la Săbărel cu drag
Și beau apă dintr-un lac
Și mănânc mugur de fag,
Cânt la Săbărel cu drag,
Lele, lele și iar lele!
Sensul versurilor
Cântecul descrie Săbărelul, un izvor sau pârâu, și legătura emoțională cu acesta. Natura este personificată, iar cântecul exprimă un sentiment de dor și apartenență.
