Nu stingeți macii roșii
Din holdele noastre de aur,
Ni i-au lăsat străbunii
Și-un mare meșter faur.
Un înțelept își strigă
Durerea lui adâncă,
El pâinea vrea s-o frângă
Dar nimeni nu-l ascultă.
I-ar sătura-nțeleptul
Pe toți, pe noi și pe străini,
Cum a făcut de veacuri
Dar, ei vor să prindă rădăcini.
Pământu-acesta darnic
Hrănit-a și pe Daci,
Muncit a fost și spornic
Și veșnic plin de maci.
Sensul versurilor
Piesa evocă importanța păstrării tradițiilor și a moștenirii strămoșești, simbolizate de macii roșii. Un înțelept încearcă să împărtășească cunoștințele sale, dar este ignorat, subliniind lupta pentru conservarea valorilor într-o lume în schimbare.