În grădina ta se deschid
stelele blestemate.
Ne naștem sub coarnele tale
și sub ele murim.
Oră rece!
Așezi un acoperiș de piatră
peste fluturii sunători
și, retrasă-n albastru,
tai aripile,
oprindu-le zborul.
Unu.. doi.. și trei.
A bătut ceasul în pădure.
Liniștea
s-a umplut cu bulbuci
și-un pendul de aur
ducea și aducea
prin aer chipul meu.
A bătut ceasu-n pădure!
Ceasurile de buzunar,
ca un stol de muște,
se duceau și veneau.
În sufletul meu suna
ceasul supraaurit
al bunicii.
Sensul versurilor
Piesa explorează trecerea implacabilă a timpului și inevitabilitatea morții, folosind imagini simbolice precum grădina, stelele blestemate și ceasul. Nostalgia și amintirea trecutului sunt evocate prin ceasul bunicii, sugerând o pierdere a inocenței și o acceptare a efemerității vieții.