Singurică, singurea
Ca cucul pe-o rămurea,
Cucul stă cu tufa-n cap
Cântă codrului cu drag,
Tot își strigă numele
Ca mine dragostile.
Ia spune, nan-al meu, spune
Pământul cum te mai ține,
Cum te rabdă pământul
Când l-auzi cântând „Cucu”,
Stoluri, stoluri, rândunele
Vin cu dragostile mele
Și le-așează cuiburele
Sub streașina casei tale.
Dimineața-n zori de zi
Rândunic-o ciripi
Și dă roată la fereastră
De mine să-ți amintească,
Să-i dai apă, să-i vorbești,
La mine să te gândești,
O să-ți cânte în fereastră
De mine nană-i trimeasă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și dor, folosind imagini din natură, precum cucul și rândunelele, pentru a transmite un mesaj de nostalgie și amintire a unei iubiri pierdute. Natura devine un mesager al sentimentelor, purtând ecoul dorului către persoana iubită.