În mica mea noapte – O, Doamne! –
vântul are-o întâlnire cu frunzele copacilor
În mica mea noapte pândește ruina.
Ascultă!
Auzi pașii șuierători ai întunericului?
Ceva traversează noaptea,
luna este roșie și-agitată
și pe-acest acoperiș care-n fiecare moment amenință să se prăbușească,
norii – precum convoaiele îndoliate –
par s-aștepte începerea ploii.
O clipă
și-apoi nimic
În spatele acestei ferestre tremură noaptea,
iar pământul încetează să se-nvârtă
În spatele acestei ferestre, o necunoscută
ne privește, pe tine și pe mine
O, verde din cap până-n picioare!
pune-ți mâinile, ca o amintire-nflăcărată,
în mâinile mele iubitoare
și ca un sentiment cald al existenței
încredințează-ți buzele alintului buzelor mele arzătoare
Ne va purta vântul
Ne va purta vântul..
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și inevitabilitate a morții, împletit cu o dorință arzătoare de iubire și conexiune. Natura și întunericul nopții sunt metafore pentru trecerea timpului și apropierea sfârșitului, în timp ce iubirea este văzută ca o ultimă consolare.