E obosit de păcatele pe care le-a săvârşit şi ar vrea să asculte chemarea lui Iisus.
Sunt obosit de antica chemare,
de obiceiuri rele şi păcate,
n-aş vrea s-o iau pe căi întortocheate
şi-al meu potrivnic să mă prindă-n gheare.
Un drag amic mi-a dat o alinare
şi mi-a vorbit cu multă bunătate;
dar n-a rămas, ci a plecat departe
şi ochii să-l mai vadă nu-s în stare.
Dar vorbele rostite sunt perene:
Voi ce trudiţi, Eu sunt a voastră poartă;
şi drumul nu-i închis, veniţi la Mine!.
ce har, şi ce iubire, şi ce soartă
mă vor schimba în porumbel cu pene,
să zbor la cer, când odihnit sunt bine?.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă oboseala față de păcate și dorința de a găsi alinare în credință. Vorbitorul aspiră la transformare și la iertare divină, sperând să se ridice deasupra greutăților lumești.