Luniță, luniță,
Dalbă copiliță,
Lumini peste noapte
Peste văi și sate,
Ești neschimbătoare
Ca și mândrul soare,
Luniță, luniță,
Mândră copiliță.
Luniță, luniță,
Dalbă copiliță,
În noaptea de vară
Tu ești foc și pară,
Dar spre dimineață
Albă-i a ta față,
Ziua nu te vezi
După deal te pierzi.
Luniță, luniță,
Dalbă copiliță,
Tu să-mi povestești
Pe cine iubești,
Ziua când răsare
Fugi de mândrul soare,
Voi pe cer fugiți
Și nu vă-ntâlniți,
O vrajă vă leagă
Nima’ n-o dezleagă,
Luniță, luniță,
Dalbă copiliță.
Sensul versurilor
Piesa descrie luna ca pe o copiliță luminoasă, care veghează nopțile și este legată de o vrajă ce o împiedică să se întâlnească cu soarele. Este o metaforă pentru o iubire imposibilă, marcată de distanță și de o forță misterioasă.