Din această rece vale
De-aș putea cândva ieși
Să-mi găsesc o altă cale,
cât de fericit aș fi!
Iată o colină verde,
Veșnic tânără de flori!
Într-acolo eu m-aș pierde
De-aș avea aripi să zbor.
Sună-o dulce armonie,
Îngerii i-aud cântând
Și o boare lină-adie
un balsam suav și blând.
Rodul aurit lucește
Prin umbritele poteci,
Floarea care-acolo crește
Nu e pradă iernii reci.
Ce frumoasă e plimbarea
Pe sub cerul fără nor,
Sol când îți trimite zarea
vântul înviorător!
Ci-n a râului mânie
Muge răscolitul val
Ca aici să mă reție,
sufletul să mi-l prăval.
Vad plutind o luntre parcă,
Dar luntratii ei lipsesc.
Tu cutează și te-mbarcă!
Pânzele se-nsuflețesc.
Făurește-ți tu o soartă.
Nu te-ncrede-n zeii buni.
Doar minunea te mai poartă
Înspre țara de minuni.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de evadare dintr-o realitate apăsătoare și căutarea unui loc idealizat, plin de frumusețe și armonie. Sugerează ideea de a-ți crea propriul destin și de a nu te baza pe forțe externe, ci pe propria credință și curaj.