Cuvintele pleacă, rămâne doar omul cu mâna la cap întrebându-se dacă o fi setat sau ce i s-a dat, că
Acum pleacă tramvaiul, are locuri la geam dar eu vreau la vitraliu,
Și-o apă și-un valiu, că drumul e lung rău, că drumul i-o umbră.
Și seara se lasă, copacii cad și cerul apasă,
Piele și oase și blocuri și case și vase și gol în piept.
Încep din nou de la capăt da’ ea seara pleacă,
Femeie ușoară ca o păpădie de seră, frumoasă artificială.
Și atunci, cuvintele plecau,
Păsări călare spre țările calde,
O dată plecau… și cine cu cine ziceai că vorbeam? Și cine cu cine ziceai că muream? Și cine cu cine ziceai că trăiam?
De fapt, de fapt, nu eram nimeni da’ ziceai că eram „vreo 2 3 5 7” x4
Numără timpul, iar n-am sensul orar, noi eram,
Ca secundele-mi puneam amprenta, am venit am plecaaa… re curent de avangardă,
Poeții au lecții de stradă,
Lumea să vadă, să vină să vadă nimic că… totul s-a scris deja, până și asta deja s-a scris,
Nu, eu nu-s artist da’ am bătut o dată un artist, se pune?
Că dacă nu, mai bat unu’ sau câți trebuie, spune-mi tu numărul,
Și iar ne-ntoarcem la timp,
Mort să curgă sânge latin… NORD!
Marea plecare-i un fluviu de fapt, cine mai vrea stixuri să ridice pixul, hai și voi acolo în spate că sunt „vreo 2 3 5 7” x4
Care-i primul? Te rog să prezinți buletinul, cred c-o să plouă (da’ eu nu asta-m vrut să zic, ci)
Care-i primul? Ăla care nu vrea să se-mpartă la nimeni, pomana porcului cu gripă porcină (nici așa mai degrabă…)
Care-i primul și dacă nu vă supărați așteptați de mult că dacă vă supărați plecați, nu? (și tot nu-i bine…)
Care-i primul gând care-ți trece prin minte când te-ntreb x7 cât e ceasul că uite cuvintele pleacă și seara se lasă…
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea cuvintelor și a momentelor, căutarea identității într-o lume în continuă schimbare și reflectarea asupra sensului vieții. Versurile evocă un sentiment de melancolie și introspecție, sugerând o pierdere a sensului și o căutare continuă a răspunsurilor.