Notă informativă:
Povestirile Bijan și Manijd și Bătălia celor
doisprezece luptători sunt cele dintâi cânturi
scrise de Firdosi în tinerețe. Nicăieri nu se pomenește
în ele de șahul Mahmud și exegeții constată aici
o evidentă stângăcie a versificației.
Noaptea neagră de tăciune fața și-o spăla-n catran;
nevăzuți roteau prin hăuri: Marte, Saturn și Mercur.
Pentr-o vreme și mai bună Luna se gătea de zor;
sta pe tron de drum gătită, dar cam două părți din trei
din coroana ei de aur luciul și-l întuneca;
prin văzduhul de rugină și de pulberi drumețind
se mâhnea în sânu-acestei triste lumi; se subția-n
trup, și inima-i în umbră se-ngusta. Al Nopții-alai
și-azvârlea pe văi și câmpuri mantia-i din fulgi de corb;
ceru-asemeni ca oțelul de rugină roș era,
de-ai fi zis că fața-albastră și-a muiat-o în catran.
Răsărea de pretutindeni Ahriman în ochii mei
mare cât e un balaur care gura-și deschidea;
și din fiece răsuflet ce-l scotea, la fel era
Negrului ce din cărbune o scânteie-ar spulbera.
Râu și maluri și grădină tuciurii erau precum
valurile revărsate de o mare de catran;
cerul și-a oprit rotirea, și-ale Soarelui prelungi
mâini, picioare de lumină au încremenit pe loc.
Ai fi zis că-ntreg Pământul sub ăst negru val dormea;
lumea toată-nspăimântată de ea însăși îți părea,
și străjerii nopții, negri, clopotele-și răsunau.
N-auzeai țipând în noapte nici vreo pasăre în zbor
și nici urletul sălbatic al jivinei din pustiu.
Nu mai osebeai înaltul de ceea ce este jos,
și-n măsura-n care-această stare se tot prelungea,
inima s-a strâns în pieptu-mi.
M-am sculat neliniștit.
Dar aveam acolo-n casă un prieten; l-am strigat
o lumină să aducă; prietenul ce semăna
cu al frumuseții idol, în grădină m-a-ntrebat:
„Ce-ai nevoie de lumină? Oare, somnul nu-ți veni
oaspe-n noaptea-ntunecată?” „O, tu idole – i-am spus —
n-o să dorm. Adu-mi o faclă-asemeni Soarelui arzând
și mi-o pune dinainte; pregătește un ospăț;
lăuta înstrunată, toarnă vinul, să-l sorbim!”
Îngerescul meu prieten din grădină-a alergat
și s-a-ntors cu o făclie-asemeni Soarelui lucind,
și c-o lampă, vin și rodii, portocale și gutui,
și-o strălucitoare cupă vrednică și de un șah.
Notă informativă:
acolo-n casă un prieten – Este vorba de Mohamed Leșkeri, primul om căruia
Firdorisi îi destăinui că va scrie epopeea ȘAH-NAM,
și care i-a pus la îndemină marea culegert de datini
întocmită de dihkanul Danișver.
Și pe rând, din alăută a cântat și a băut,
și-ai fi zis că-mi ia vederea însuși îngerul Haruth;
el mi-a domolit de-ndată dorurile-aprinse-n piept,
preschimbând într-o amiază miezul nopții-ntunecat.
Hai și-ascultă spusa-acestui bun prieten, pe când noi
ne-mprieteneam cu cupa; ăst Crai Nou ce chip avea
cum îi Soarele-a zis: „Fie cerul să se bucure
de viața ta! Bea vinul câtă vreme ți-oi ceti
o poveste dintr-o carte foarte veche; de îndat’
ce-ți va răsuna-n ureche vorbele dintâi și-ntâi
din povestea mea, tu fi-vei uluit cum cerul doar
poate să ne uluiască. E-o iubire la mijloc, plină
de vrăjitorie și de multe viclenii și trădări,
și care-i demnă toată de-a o asculta
oameni cu bun simt și minte.”
Chipreșului avântat
i-am grăit: „O, chip de Lună, hai de-a lungu-acestei nopți
deapănă-mi pe îndelete basmu-ntreg și spune-mi tu
despre binele și răul ce-l urzește cerul plin
de potrivnicele zodii care-aduc oricărui om
soartă-atât de osebită. Toanele și drumul lui
nimenea nu le cunoaște, și nu vede nimenea
limpede ce răni ne face și ce leac le-ar lecui.”
Mi-a răspuns: „S-asculți povestea și în stihuri s-o-nveșmânți
după hronicul acesta care-i scris în pahlavi.”
I-am spus: „Idole cu fața Soarelui în miez de zi,
hai citește-mi povestirea, dragostea-mi să ți-o sporești.
O, tu, chipreș, drag și gingaș, ție haru-ți datorez;
taina-aceasta arătându-mi, geniul meu ce-i adormit
tu mi-l vei trezi la viață! Pune-voi în stihuri tot
ce voi auzi din gură-ți; pune-voi în stihuri și
laude îți voi aduce, drag prieten, ce nu știi
decât binele în lume.” Idolul meu scump atunci
mi-a cetit o povestire dintr-un hronic care-i scris
din vechime. Ian ascultă începutu-acestui cânt,
cugetul ți-l adâncește și fii doar urechi și ochi.”
Cronica Șahilor
Sensul versurilor
Piesa descrie o noapte întunecată și neliniștită, în care naratorul caută alinare în compania unui prieten. Împreună, ei beau vin și ascultă o poveste veche, găsind consolare în prietenie și în puterea cuvintelor.