Firdousi – 76 Manucehr. Întoarcerea Sclavelor la Rudabe

Preafrumoasele cinci sclave se porniră, Zal plecă,
măsurând încetineala nopţii ce-i păru un an.
Preafrumoasele la poartă îndărăt când au ajuns,
fiecare-n mână-aduse câte-un ram de trandafir.
Paznicul de pe cetate le văzu la poartă, jos,
şi se puse pe dojană, cu asprime-n graiul său,
inima de li se strânse: „Sunteţi din serai afară
la nepotrivite ceasuri; uluit sunt c-aţi ieşit! ”
Idolii se pregătiră să-i răspundă toate-n cor
tropăind de-ncurcătură: „Ziua de-astăzi e la fel
cu-alte zile, şi-n grădina rozelor nu-i nici un div.
A venit doar primăvara, şi-n grădină am cules
trandafiri şi levănţică fragedă de pe tulpini.”
Paznicul grăi: „Voi, astăzi, din serai nu trebuia
să ieşiţi ca-n alte zile, pe când Zal cu oastea sa
nu era-n Kabul şi încă ţara nu o adumbreau
corturile lui şi oastea-i. Voi, pe şahul din Kabul
nu-l vedeţi cum de-a călare pleacă din serai în zori
şi-şi petrece ziua-ntreagă, du-te-vino, tot la Zal,
fiindcă sunt demult prieteni? Dacă v-ar vedea ţinând
trandafiri în mâini, v-ar face pulberea s-o mirosiţi! ”
În serai apoi intrară idolii de la Tharaz,
se-aşezară lângă Lună, tainic să-i şoptească-aşa:
„N-am văzut noi niciodată leu asemenea lui Zal;
e-n obraz ca trandafirul, chipul, pleată, albe-i sunt.”
Inima prinţesei foarte se inflăcără de dor,
în nădejdea c-o să-i vadă, ochi în ochi, frumosul chip.
Tinerele copilandre aşternură-n faţa ei
aur, giuvaericale, şi ea le-ntrebă de zor
din câte văzură: „Oare, aţi făcut ceva cu Zal?
E mai bine să-l văd, oare, sau s-ascult numai poveşti
despre faima-i fără seamăn?” Chip de pari câteşicinci
când aflară nimeritul loc să poată glăsui
către Rudabe, grăbiră toate un răspuns să-i dea:
„Zal este viteazul lumii; nu-l întrece nimenea
în purtări şi vrednicie. Omu-acesta-i un înalt
chipreş verde, şi-are farmec şi-i măreţ — un împărat;
de culori şi de miresme este plin ca un copac
ce-şi desface groase ramuri, e un mândru cavaler
tare subţirel la mijloc, larg în piept, şi cei doi ochi
sunt narcise lucitoare, buzele îi sunt mărgean,
şi obraji-i sunt de sânge, mîini ca labele de leu;
ager, veghetor, şi are inima unui mubed,
şi-o ţinută-mpărătească; pletele îi sunt de-omăt,
singuru-i cusur şi încă prin aceasta-i răpitor.
Pletele şi-obrajii-acestui pahlivan al lumii-ntregi
sunt asemeni unor zale de argint învăluind
roza-mpurpurată-a feţei. Zice-vei că doar astfel
bine-i şade, şi iubirea ce-l însufleţeşte-atât
nu creştea nici c-o fărâmă, altcum dacă arăta.
Datu-i-am noi vestea bună că te va putea zări,
şi când s-a întors la corturi, inima-i nădăjduia.
Hai, acum şi-ţi pregăteşte mijloace pentru-a-l primi
pe ăst oaspe, şi o veste dă-ne să i-o înmânăm!”
Chipreşul răspunse celor roabe- : „Odinioară, voi,
sfaturi şi cuvinte-altminteri îmi dădeaţi, şi-acest Zal-Zar
pe-atunci. „pui de zgripţuroaică”, „teastă de moşneag ”era;
„moşul” s-a schimbat în tânăr şi-are în obrajii săi
roşii trandafiri, şi mijloc subţiratic şi mlădiu,
un viteaz cu mândră faţă! Nurii mi i-aţi lăudat
dinaintea lui, şi-mi cereţi pentru laude — răsplăţi.”
Zise-acestea şi pe buze un surâs îi înflori,
şi obrajii îi roşiră precum floarea rodiului ;
şi apăi împărăteasa spuse uneia: „Să-i duci
chiar în seara-aceasta vestea bună; cată să-i grăieşti
şi să-i sorbi răspunsul; spune-i într-acest fel: „Gândul tău
s-a-mplinit, te pregăteşte, vino-ndată să priveşti
Luna plină de toţi nurii!” Sclava îi dădu răspuns :
„O, stăpîna mea frumoasă, pregăteşte toate-aici
pentru-a izbuti, căci Domnul ţi-a dat tot ce ţi-ai dorit ;
fie ca-nceputu-acesta s-aibă norocos sfârşit!”
Rudabe porni în grabă spre a face pregătiri
pe-ndelete şi în taină să nu ştie cei părinţi.
Un serai, o primăvară veselă, avea şi tot
plin era doar cu icoane de-ale marilor viteji ;
ea întinse largi brocarturi din Kitai, şi aşeză
vase de-aur, şi-n amestec puse vin, mosc, chihlimbar,
presărând pe jos rubine şi smaralde din belşug.
De o parte : roze roşii, albi narcişi şi arghavani,
de-alta : crengi de iasomie şi neprihăniţi, dalbi crini.
Toate cupele de aur şi de peruzea luceau,
şi erau muiate bine în balsam de trandafiri
mult alesele bucate; din seraiul minunat
al copilei care poartă Soarele în loc de chip,
nori suiră, de miresme, până-n ceruri ajungând.