Fiodor Tiutcev – Trimite-I, Doamne, Bucurie

Trimite-i, Doamne, bucurie
Acelui ce-n arsura verii
Robit de-adâncă sărăcie
Străbate târgurile țării.

Acelui ce din întâmplare
Privește umbrele grădinii,
Verdeața văilor în zare
În strălucirile luminii.

Căci nu pentru a lui primire
Umbroșii pomi-n verdeață cresc,
Nici pentru a lui răcorire
Cișmelele în sus țâșnesc.

Peșteri frumoase, ca prin ceață,
Privirea lui degrabă vede,
Și rouratica verdeață
Nu-i curmă arzătoarea sete.

Trimite-i, Doamne, bucurie
Acelui care calea vieții
Și-o trece-n boală, sărăcie,
Robit de vrajba răutății.

Sensul versurilor

Piesa este o rugăciune pentru cei care suferă din cauza sărăciei, bolilor și răutății. Exprimă speranța că Dumnezeu le va trimite bucurie și alinare în mijlocul greutăților.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu