Măicuță, măicuță,
Voi, două fetițe,
Testament vă las
Poiana de-acas’,
Mândru cer cu stele
Și visele mele,
Păduri, izvorele,
Cântece de jele.
Vă las, maică, las
Cerul nost’ de-acas’,
Horile bătute,
Poteca din munte,
Două căprioare
Din munții cu soare,
De la ursitoare
Și potop, și soare,
Dumnezeu mi-o dat
Și m-o alinat,
Două căprioare
A mea alinare.
Măicuță, măicuță,
Tinere fetițe,
Vine rândul, vine
Și-o să fiți voi ca mine,
Cerul nost’ cu stele
Și trei conăcele
Să nu le vindeți,
Rost să vă țineți,
Drumul de la munte
Cu cântece multe,
Testament vă las
Cerul nost’ de-acas’.
Sensul versurilor
Cântecul este un testament lăsat de o mamă sau o figură maternă către două fete, cuprinzând elemente ale naturii, amintiri și sfaturi pentru viitor. Ea le îndeamnă să păstreze moștenirea primită și să își găsească rostul în viață.