Mama nu plângea între noi
îşi lua căldarea şi se ducea la fântână.
Aplecată peste vârtej
în lumina puţină a serii
scotea supusă
din gura izvoarelor
căldarea cu apă
şi lacrima ei.
Era ger
apa îngheţa pe corlate
pe şalul mamei
şi vântul dădea buzna.
Mama îi spunea ceva fântânii.
Fântâna îi răspundea.
Două izvoare erau
presărate cu omăt.
Dădeau tot ce aveau
şi cine se întreba
ce-i în sufletul lor?.
În viscol şi ger
ori vara sub stele
când îi era greu
când n-avea cine s-o asculte
mama nu se ducea în vecini
nu umbla pe la neamuri.
Mama mea tânără
îmbodolită ca o bătrână
se ducea la fântână.
Sensul versurilor
The poem depicts a mother's quiet suffering and resilience, finding solace and communication with nature, specifically a well. It highlights her silent strength and the deep connection she has with the natural world, turning to it in times of hardship instead of seeking human comfort.