Strofa 1:
Îmi pare rău că ți-am scris numai o singură dată
N-am avut destul timp și clipa-a trecut pe neașteptate
Totul vine deodată, nu-i ca la bancă în rate
În lipsă de ajutor, străbat orașul în roată
Zona de confort este cea care te omoară
Și o să te simți toată viața cu piciorul în groapă
Încep să gândesc că nu gândesc firesc
Am stări de nervozitate inexplicabile, deși nu le doresc
Nu știi ce vrei, așa că ești dezamăgit
Problema la tine are rădăcini din incipit
Vrei să faci multe lucruri, dar nu mai ești un pici
Trebuie să ajungi la o concluzie, deci?
Cânt aceeași temă de 50 de piese-ncoace
Nu mă voi preface că altceva mai pot coace
Pentru că nu are rost, niciodată n-a avut
Niciodată nu am avut nimic din ce nu am vrut.
Refren x2:
Îmi vine-o idee interesantă, dar
Dacă mai pun puțin, iese din pahar
În a cui casă mă aflu acum?
Nu pot să recunosc nimic din jur.
Strofa 2:
Trăitul este exact un moment liminal, mai precis
Perioada de tranziție până la moarte
Emoțiile nu-s necesare, da-s obligatorii
În viața asta nimic nu merge 思い通り
計画がないと絶望します
心配事いっぱいだけど一生懸命
昔から学ぶのが得意じゃないので何もしない
それでいいかな いや きっとそれでいい
聞いてくれるだけで十分だ 他に何もいらない
Știi atâtea lucruri, da’ nu știi ce treabă ai
Ai învățat să minți, te-ai adaptat la suferință
Și chiar și așa ți-ai dori să treci în neființă
Sunt într-o fugă constantă, s-a tocit și talpa
Unde mă-ngrămădesc, rămâne aceeași hartă
Într-un univers în care dorința e contrazisă
Măcar atât să fie satisfacția promisă.
Refren x2:
Îmi vine-o idee interesantă, dar
Dacă mai pun puțin, iese din pahar
În a cui casă mă aflu acum?
Nu pot să recunosc nimic din jur
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de confuzie și dezamăgire față de viață și propria existență. Naratorul se simte pierdut, incapabil să găsească un sens și se confruntă cu emoții contradictorii.