Zici că-nveți lecția, da’ mereu repeți greșeala
Ia zi, ești fericit acum? Ai încercat și te-ai riscat
Da’ soarta-a fost contra ta și nici acum n-ai câștigat
Singuru’ tratament e să irosești cerneala
De ce nu înveți din greșeli? Ce-i greșit cu tine?
Zici că te schimbi, dar te minți și nu numai pe tine
Am avut de nenumărate ori discuția asta
Dar mereu ai dat din umeri și-ai zis „cu asta basta”
Lumea mă mai întreabă cum este să faci piese
Faină viața de artist, ziua trist, noaptea depresiv
Și dacă ăsta n-ar fi doar un gând și l-aș vocaliza
Fiecare cunoștință de mine s-ar izola
Uneori aș vrea să nu mai fiu, simt că n-am locul meu
De vină nu-s decât eu că nu-s rațional chiar mereu
Voi lucra la asta până să devin robot
Atunci poate că o să scap de suferință o să pot
Tuturor ne vine timpu’, să nu te crezi invincibil
Am făcut eu greșeala asta și doare incredibil
Toate la timpu’ lor, cred că am ceasul stricat
Că niciodată nu-i timpu’ potrivit, nu contează ce fac
Ce rost mai are să te-mbunătățești, să fii mai bun
Când poți să faci totul corect și tot să se termine-n fum
E vina ta că te-ai născut și ai parte de chinul vieții
Și noaptea când plângi o faci liber că n-ascultă pereții
Și ca să nu mai doar-atât de tare te faci praf constant
Fiecare punct albastru este atât de distant
Te minți zilnic că-ntr-o zi va fi mai bine, însă
Pentru cei ca noi nu mai există vreun gram de speranță
Timpul merge și calcă-n picioare, n-așteaptă, nu iartă
Să ai bază pe cineva-n lumea asta-i o chestie oarbă
Încrederea cred că tre’ să ți-o-ncredințezi doar ție
Că dormi cum ți-așterni și mănânci ce-ai în farfurie
Și da-ți seama ce tre’ să faci înainte să fie prea târziu
Că o să ajungi să regreți faptul că încă mai ești viu
Și n-o să scapi (delay)
De sentimentul de vină, de ură față de sine
Privești copilul din trecut, se uită urât la tine
Și nu-nțelegi ce-ai greșit, ce-ai făcut să fii pedepsit
Că-ntotdeauna ai muncit și-n viața ta nu ai strivit
Nicio floare, vreo emoție, un cadou sau ceva
Concluzia: asta-i viața, nu-i de vină cineva
În ultima mea zi sper să prind momentu’ oportun
Aveam atâtea lucruri pe care voiam să ți le spun
Da’ te-ai dus prea repede neținând cont de limite
Viața oameni d-ăștia doar o dată-ți trimite
Și nu e ca tine să nu poți ține minte
De fapt e prea târziu și-am crezut că-i devreme
Pentru fapte, reîncercări, toate-s topite lumânări
Care-i calea dreaptă când mergi pe 7 cărări?
Vrei să ți se-arate un semn, nu contează de la cine
Dar din păcate pentru tine nici moartea nu mai vine
Calci totu-n picioare c-ai fost călcat și tu
Da’ nu pe pantofi, ci pe suflet
Fiecare om fuge de regret
Poți scăpa cumva de el? Clar nu
Nu ține cont de bine că nimeni nu ține
La tine, la mine, întreabă pe oricine
Nu-i dragoste-n lume când se comit crime
Totul se fărâmă într-o clipire
Am vizitat locuri dărâmate
Am văzut cu ochii multe cadavre
Toate duc în același loc, da’ nu-i loc
De emoții, ele-s cele care te duc în ruină
Mă repet sau mă regret, un sentiment incomplet
Chiar dacă pășești cu drept’, aproape nimic nu-i corect
Dacă doar te plângi, nimic nu o să poți schimba
Soarta nu-i decât efectul la cauza ta
Viața nu e decât efectul inconștienței
Și poate-avea urmări de mare rang, de anvergură
MOARTEA, este sufletul pereche-al vieții
Starea de calm versus sentimente de tortură
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de regret, suferință și disperare. Vorbește despre ciclul vicios al greșelilor, lipsa de speranță și acceptarea morții ca pe o eliberare de chinul vieții.