Streașină cu umbra deasă,
Ziua-i caldă și frumoasă,
Tare-aș vrea să stau în casă,
Dar mămuca nu mă lasă,
Strigă din ogradă:
– Ieși afară c-avem treabă,
C-am două vecine
Care râd de mine.
Eu îi spun că ziua-i lungă
Și de treabă-o să ne-ajungă,
Mămuca nu-mi dă crezare
Și strigă cu supărare:
– Ieși afară-o dată
Că pun mâna pe lopată
Și coada ei
Fac un retevei.
Bine-i și răcoare-n casă,
Dar mămuca-i mânioasă,
Aș vrea să-mi astâmpăr dorul
Că mi-o plecat bădișorul.
– Of, mămucă, hăi,
Ai avut și tu flăcăi,
Știi dorul cum vine
Și-amu’ strigi la mine.
Tare rău că mama uită
Dragostea cum te frământă,
Cum îți arde inima
Și nu poți să faci ceva,
Stai și te gândești
Și de dor te prăpădești,
De treabă nu-ți arde
Când badea-i departe.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul fetei de bădișor, accentuat de insistențele mamei de a face treabă. Ea își amintește de propria tinerețe și de cum dragostea o consuma, simțind o lipsă de înțelegere din partea mamei.