Pădure, când am plecat
Ție frunza ți-a picat
Și te-a învelit bruma,
Mie-mi plângea inimă
Că plecam de lângă tine
Singură, străină-n lume,
Luam cu mine-n trăistuță,
Pădure, doar o crenguță,
O crenguță de brad verde
Ce mirosul nu și-l pierde
Și cu grijă o păstram,
Iar de dorul tău cântam.
Te-am cântat în lumea-ntreagă,
Pădure, că mi-ai fost dragă,
Am fost ca două surori:
Tu cu păsări și cu flori,
Eu cu zile-n sărbători
Și cu dragostea din zori,
Vremea însă a trecut
Frunza ta a tot crescut,
Tu tot ai întinerit,
Iar eu am îmbătrânit
Sfințiți las potecile,
La lume cântările.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de natură și amintirile legate de aceasta. Evidențiază contrastul dintre eternitatea naturii și trecerea timpului asupra omului, precum și legătura spirituală cu locurile natale.
