Ierburi, usturoi,
brânză, te rog să mă lași!
Souffle, salată,
Rulouri Parker House,
te rog, lasă-mă să intru!
Cook Helen,
de ce ești așa de cruce,
de ce este bucătăria ta verboten?
Nu poți doar să mă înveți
a coace un cartof,
a coace un cartof,
acel farmec,
acel tânăr prinț?
Nu! Nu!
Acesta este județul meu!
Strigi în tăcere.
Nu mi-ai putea arăta
șobolanul Cum îl găuriți
din stomacul acelei pasari?
Helen, Helen,
lasă-mă să intru,
lasă-mă să simt făina,
este orbitoare și înspăimântătoare,
chestiile astea care fac prăjituri?
Helen, Helen,
bucătăria este câinele tău
iar tu o pătrunzi
și iubești
și păstrați-l curat.
Dar toate aceste lucruri,
toate aceste feluri de mâncare
intră prin ușa balansoară
și nu știu de unde?
Dă-mi niște aspic de roșii, Helen!
Nu vreau să fiu singur.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o obsesie ciudată și o frustrare față de o bucătărie inaccesibilă, personificată de Helen. Naratorul tânjește să învețe secretele culinare, dar se simte respins și singur, dorind să pătrundă în lumea misterioasă a bucătăriei lui Helen.