Când o fiică încearcă să se sinucidă
și hornul se prăbușește ca un bețiv
și câinele își roade coada
și bucătăria își aruncă-n aer ceainicul lucios
și aspiratorul își înghite acul
și toaleta se spală în lacrimi
și cântarul de baie cântărește fantoma
bunicii și ferestrele,
acele bucăți de cer, pornesc spre larg ca bărcile
și iarba se rostogolește pe alee
și mama zace în patul ei de căsătorie
și își mănâncă inima ca pe două ouă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de disperare profundă și dezintegrare familială. Fiecare vers evidențiază un aspect al haosului și al durerii, culminând cu imaginea unei mame care se autodistruge emoțional.