Ziua focului vine, furia,
va zbura ablaze ca o rachetă de cer mic,
gândacul se va scufunda ca un buldozer gigant,
iar la spargerea dimineții casele
se vor transforma în ulei și vor fi în valurile lor
focul devine o devenire și un sfârșit, un evantai roșu.
Atunci, omul din scaunul tău,
al ungerii bolnavilor,
din Noul Ierusalim?
Va trebui să lustruiți stelele
cu Bab-o și găsește un nou Dumnezeu
pe măsură ce pământul se golește
în mâinile gâfâite ale bătrânului mântuitor.
Sensul versurilor
Piesa descrie un viitor distopic în care pământul este cuprins de furie și distrugere. Se vorbește despre un foc apocaliptic și despre necesitatea găsirii unui nou Dumnezeu pe măsură ce lumea se sfârșește. Implică o căutare disperată de mântuire în fața dezastrului iminent.