Când vasta, de mâhnire provocată
Închipuire ochii-mi odihnește,
În vise acel suflet se ivește
Care numai un vis fu viața toată.
În dor, acolo, unde aruncată
Privirea peste câmpuri lin descrește
Alerg spre ea; iar ea pare că este
Tot mai departe, înadins forțată.
Strig: -”Nu fugi de mine umbră bună! ”
Ea, cu blândețe-n ochi, parcă spunând
Că nu mai poate fi-ntre noi ceva,.
Dă a fugi; -”Dina”. țip eu din urmă
Dar pân’ să zic; -”Stai”, mă trezesc, văzând
Că nici iluzii nu mai pot avea.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea pierderii unei iubiri, văzută ca un vis sau o iluzie. Naratorul urmărește această iubire, dar ea se îndepărtează constant, lăsându-l în final fără nicio speranță sau iluzie.