Și totuși, Doamne, eu nu pot,
Și totuși, Doamne, eu nu știu
S-ascund al sufletului pot,
Slujbaș de măsluiri să fiu.
Mă joc ca un călău pe scenă,
Sunt a cruzimilor paiață,
Dar dacă s-ar deschide-o venă,
Lacrimi mi-ar înflori pe față.
Mă străduiesc mereu să par,
Mă străduiesc mereu să fiu,
Dar este, iată, prea târziu,
Oriunde tigve fără har
Sperie-n jur sufletul viu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă conflictul interior al unei persoane care se simte obligată să joace un rol, ascunzându-și adevăratele emoții. Vorbitorul se simte prins între aparențe și realitate, incapabil să-și exprime autenticitatea și sufletul viu.